Sau
Ce nu imi place in media nu fac in PR

Violeta-Loredana Pascal, Director general PRwave INTERNATIONAL 

Viata ne rezerva tuturor surprize. Mai mult sau mai putin asteptate, mai mult sau mai putin bune. Dar sunt – asta e cert. Cand suntem mici ne imaginam viitorul intr-un anumit fel. Crestem si uneori telurile se modifica. Chiar si orientarea profesionala. Apar noi obiective de indeplinit sau oportunitati pe care le fructificam.

Ajungem asadar sa lucram intr-un domeniu. Avem o functie si niste responsabilitati. Avansam si in acelasi timp ne specializam: dobandim experienta, ne documentam, participam la evenimente, interactionam cu specialisti si tot asa. Tindem in acest moment sa fim atat de prinsi de stilul nostru de a face lucrurile si de procedurile cu care ne-am obisnuit. Stim ce asteptari avem de la ceilalti. Din pacate insa nu intotdeauna reusim sa dam dovada si de empatie – si sa ne punem in pielea celuilalt, sa incercam sa avem in vedere si nevoile sale. Fireste sunt multi si cei ce dau inca dovada de empatie si vin in intampinarea nevoilor celorlalti.

Ar trebui poate sa si ilustrez cele spuse cu unele exemple, nu? Si de unde daca nu din experienta? Dupa cum stiu multi, imi place PR-ul. Mi-a placut atat de mult incat m-am specializat in comunicare si relatii publice si acum lucrez in domeniu. Mi-a placut de asemenea sa inovez si sa fiu de ajutor si altora – si din acest motiv a aparut in 2005 si PRwave (primul site de la noi complet dedicat imaginii, comunicarii si relatiilor publice pentru afaceri si expertizei in domeniu). Nu imi doresc sa ii fac aici publicitate – nu de aceea il amintesc – ci pentru ca el serveste ca foarte bun exemplu pentru lucrurile mentionate mai sus. Stirile de pe site sunt preluate prin RSS de alte site-uri. Multa vreme stirile care au avut diacritice au avut probleme la preluare (si acum mai sunt probleme pe cateva site-uri). E-adevarat ca tine intr-o anumita masura si de soft-ul utilizat de cei ce preiau informatiile, insa daca toate stirile aparute ar fi fara diacritice nu ar fi probleme. Este greu totusi ca pentru un serviciu gratuit sa stai si sa scoti tu mereu diacriticile – nu ai resurse si vreme pentru asa ceva. Afisarea pe site e corecta chiar si pentru stirile cu diacritice, probleme sunt la preluari.

Concluzia? Nu ma bucur in mod nespus cand comunicatul este doar cu diacritice. Este publicat pe site, insa stiu ca la unii dintre cei ce preiau stirile vor fi probleme. Si nu ma bucura acest gand. Masuri? Vazand situatia de la mine, incerc sa nu fac acelasi lucru. Ca atare, cand trimit un material (de informare, comunicat de presa etc.) pentru PRwave sau vreunul dintre clientii firmei, jurnalistii primesc pe email atat varianta cu diacritice, cat si varianta fara diacritice a respectivului material. Ca sa ii ajut. Ca un lucru care mie nu imi place sa nu il fac altora.

Din aceeasi categorie se pot aminti si materialele care sunt trimise de companii pe email si care sunt scrise cu fonturi create special pentru acea companie – care insa nu sunt recunoscute de orice calculator si de aici iar pot aparea probleme serioase cand vine vorba de publicarea unei stiri. Si e pacat sa stai sa trimiti pe email fontul la solicitarea cuiva din media care doreste totusi sa publice comunicatul – sau macar sa poata folosi informatia.

Si daca tot am ajuns in zona de comunicare si de trimitere de noutati pe email, o sa merg mai departe in aceasta directie si o sa ofer un exemplu ce tine tot de PR si de media. Se trimite o stire pe email. Jurnalistul o primeste, o citeste sau nu in functie de interesul pe care acel material il are pentru el. Sa presupunem ca vorbim din nou de cineva care are un site unde se publica stiri in timp real. Cu siguranta dupa ce a publicat tot ce sosise anterior acestui comunicat, in masura in care stirea este de interes, jurnalistul o va publica pe site. Dupa aceea trece mai departe la o noua stire. Ce se face de partea cealalta (de unii reprezentanti ai relatiilor publice)? Pun mana pe telefon si suna toti jurnalistii carora le-a fost trimisa stirea. S-a inventat chiar modelul PR-istic: nu se suna pentru a se intreba direct daca apare stirea. Nu. Se suna pentru a se intreba daca s-a primit stirea, cum i se pare jurnalistului, daca e de interes, daca mai are nevoie de detalii suplimentare si apoi daca va aparea cumva in publicatia pe care acea persoana o reprezinta. Daca gandim logic putem face urmatoarea constatare: jurnalistul sa spunem ca primeste 5 stiri. Ca sa le puna pe un site ii ia sa zicem cam 2 minute de fiecare. Deci de cele 5 stiri „scapa” (si face ca informatia sa ajunga la public) in 10 minute (poate mai mult in functie de programul utilizat, daca mai prelucreaza stirea sau poze dar sa ramanem la acest numar aproximativ). In mod normal dupa cele 10 minute ar putea sa continue cu noi informatii sosite. Daca insa incep telefoanele, ce face? Sta si raspunde la telefon unor persoane care uneori nici nu s-au uitat pe site sa vada daca a aparut sau nu stirea. Tinand cont de intrebarile de mai sus si de faptul ca persoana de la telefon trebuie sa se prezinte si sa intrebe eventual si ce mai face jurnalistul… se poate ajunge la o conversatie de 4-5 minute (poate chiar mai mult). 4-5 minute in care jurnalistul ar putea face altceva. In care ar putea munci.

Concluzia? Atentie foarte mare cand ii sunam pe jurnalisti pentru ca au si ei nervi limitati – cunosc persoane care se enerveaza si uneori nu publica o anumita stire daca este „stresat” astfel. Masuri? Simplu: e una, ca relationisti, sa ii contactam in momentele in care sa spunem am trimis o stire cu multe si grave greseli si apoi am retrimis informatia corecta (se suna pentru a se verifica faptul ca s-a primit aceasta a doua si corecta varianta si ca aceasta este luata in calcul); e ok sa fie sunati cand sunt invitati la un eveniment si ar trebui sa confirme participarea. In sfarsit daca nu se comunica foarte des despre o anumita companie e ok sa mai fie sunati – poate insa ar fi cazul sa se mai schimbe intrebarile. E deranjant insa sa se sune mai mult de 1-2 dati pe luna pentru un anumit client sau companie.

Situatiile prezentate mai sus sunt extrem de simple si multi s-au intalnit cu ele, indiferent daca sunt jurnalisti sau oameni de PR. Sunt doar 2-3 dintre lucrurile care se vad diferit in functie de „baricada” din care privesti. Cu siguranta exemplele pot fi mult mai multe si se poate ajunge la elemente mult mai sensibile. Nu o sa intru in detalii pentru ca nu acesta este scopul. Ideea era doar ca ar trebui sa incercam sa fim ceva mai empatici – sa tinem cont si de ceilalti, de impactul pe care il au activitatile noastre asupra lor. Sa incercam pe cat posibil sa nu facem mai mult rau decat bine. Si cred ca ideea este valabila nu doar pentru PR si media ci pentru toate relatiile (angajator-angajat si angajat-angajator, profesor-elev si invers, in familii, intre diversele meserii etc.). Ce tie nu-ti place altuia nu-i face!

Comenteaza articol